Duminică, 8 august 2021, printre credincioșii care au participat la Dumnezeiasca Liturghie s-a aflat și binecuvântata de Dumnezeu familie MIMLER, formată din cei doi soți: domnul Gabriel, român din Galați și doamna Elisabeth, din Hohenau an der March – Austria, dimpreună cu cei șapte copii ai lor: Felix, Dhyana, Michael, Johannes, Dorothea, Dimitria și Anna.
Familia MIMLER a fost un model pentru toți cei prezenți prin cei șapte copii, prin ținuta lor vestimentară – fiind toți îmbrăcați în costum tradițional românesc, prin ținuta lor comportamentală, prin evlavia cu care au participat la Dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Prezența acestei familii ortodoxe practicante în mijlocul credincioșilor de la Mănăstirea ”Sfânta Treime” Măgina a fost o mărturie vie că astăzi, în lumea tumultoasă și cu o mulțime de provocări în care trăim, este posibilă o trăire autentic ortodoxă.