În data de 15 august 2022, credincioșii din Parohia ”Sfântul Nicolae” Măgina – jud. Alba, dimpreună cu preotul paroh Titus Fufezan și pr. Ioan Fufezan au participat la Dumnezeiasca Liturghie în Mănăstirea ”Sfânta Treime” Măgina.
În cuvântul de învățătură duhovnicească rostit de protos. Serafim Crucianu s-a remarcat îndemnul adresat credincioșilor, de a fi conștienți de alegerile pe care le fac în fiecare moment al vieții și de a urma exemplul alegerilor bune, conform cu învățătura Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii: ”Maria partea cea bună și-a ales”.
Prin prezența credincioșilor din Parohia ”Sfântul Nicolae” Măgina la Mănăstirea ”Sfânta Treime” Măgina s-a concretizat din nou tradiția îndelungată de comuniune în rugăciune închinată Maicii Domnului. Un număr mare a credincioși și-au manifestat cu evlavie dragostea pentru Maica Domnului, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos și a avut șansa de a se închina la icoana Adormirii Maicii Domnului.